In spatele celor doua coline era realitatea lor din fiecare noapte.Realitatea marii,a nisipului luminat de razele de luna si a lor.In linistea fiecarei nopti,in spatele celor doua coline,lumea se rezuma la ei doi.Fara intrebari,fara reguli,fara trecut.Cuvintele erau putine,sarutarile multe.Nu era nevoie de cuvinte .Sufletele comunica si fara cuvinte.In imbratisarea lor isi auzeau sufletele,isi auzeau inimile batand si era suficient.Nimic din banalitatea lumii nu se regasea aici,nici aparente false ,nimic din tiparele mondenitatii.Totul se rezuma la esnta lucrurilor,la adevarul simturilor,cel din sarutul ce nu minte..si atat!
Dar cand zorile se pregateau sa apara ,totul se reimpartea la doi.Fiecare isi relua viata si realitatea sa.
Ma gandeam intr-o noapte din aceea sa nu ma mai desprind din imbratisare inainte de ivirea zorilor.As fi vrut sa raman asa,sa astept dimineata.Dar, cu cateva clipe innainte ca lumina sa apara,am luat-o la fuga.Nu as fi putut accepta refuzul soarelui.Nu puteam sa pierd tot pentru ceva ce ar fi fost transformat in banalitate la lumina zilei.Am fugit cu gustul sarutului pe buze.
In urma ei,am ramas parca invaluit in liniste.Daca nu ar fi plecat ea,cu siguranta as fi fost acela care ar fi rupt sarutul si ar fi luat-o la fuga.Realitatea din noapte nu parea a fi compatibila cu lumea.Locul ei ramanea coltul acela de plaja, din spatele celor doua coline.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu