in seara asta este foarte frig...Aproape ca-mi vine sa ma uit pe geam sa vad cum cad frunzele ..Mi-am pus un hanorac,soste..Cred ca am chef de un ceai cald.Ceai african.Am aprins si un betisor parfumat,poate face cald..
Imi amintesc de vremea cand eram copil,in casa strabunicii.Seara beam ceai fierbinte(nu african)Parca si vad cum imi aducea cana de ceai pe o tava,cu zaharul alaturi si nelipsitul servetel alb.De multe ori,dupa cina,ma bagam in pat si-mi puneam cana de ceai pe lada patului.Lada aceea pe care gaseam tot ce aveam nevoie..cateva carti,niste pixuri,o veioza,cate o alifie buna la toate..si multe alte nimicuri atat de importante.Stateam invelita cu plapuma pana la gura,plapuma aceea galbena cu cearceaf brodat si apretat,si ma uitam la televizor.Televizorul alb negru prin care vedea o fetita lumea.Si puneam tara la cale..pana adormeam.Si era asa cald si bine si cred ca in patul acela am visat mereu frumos.
Imi e dor de strabunica mea.Si de camera aceea de demult,de patul cu lada si de cana cu ceai fierbinte.
Nu imi mai e frig...

cantec cu autor necunoscut

Cantecul acela imi rasuna din nou in urechi.Oare voi sti vreodata cine a scris cantecul asta,ma intrebam hotarata sa fac tot posibilul sa aflu.Si fredonam acordurile lui,in speranta ca autorul ma va auzi si va aprecia acest lucru.Tot corpul meu tresarea,fiecare celula asculta in tacere melodia apoi cautam impreuna refrenul.
Cu fiecare zi ce trecea mai memoram un vers,o strofa..cantecul asta era mai lung decat mi se parea la inceput.Dar avea o vraja a lui care ma hipnotiza si nu ma lasa sa-l uit.Priveam luna murmurand versurile sale,ma prindea soarele la strofa urmatoare,si iar luna..si iar soarele.
Oare exista un cantec mai frumos ca acesta?Uimitor dar nimeni nu-l auzise vreodata.Pe autor nu-l cunostea nimeni.Dar eu il voi cunoaste..
Intr-o zi,m-ai auzit fredonandu-l si ai tresarit.Era cantecul tau .Era cantecul inimii tale ,iar eu il auzisem intr-o noapte cand am adormit la pieptul tau.De atunci invatam cate un vers,cate o strofa...Deci tu erai autorul!Ce fericita sunt ca te cunosc!De acum il vom canta impreuna.



P.S. nu ma lasa sa uit versurile...

am doua variante:sa o privesc si atat sau sa o suflu usor..si sa dispara! a doua este mai tentanta..desigur!

o seara a patimilor

Afara este o vijelie cumplita.Copacii se se zbat asemeni unor cai salbatici ce incearca sa-si arunce imblanzitorii din sa.asemeni unor corpuri posedate la auzul slujbei de exorcizare.Vantul sufla naprasnic iar marea urla infiorator.
In casa arde candela.Doamne lumineaza-ne sufletul!

luna plina

luna ma priveste pe geamul de la baie.E rotunda si trista.Eu sunt fericita..

regina egiptului

Cu capul lipit de geamul autobuzului,priveam desertul.Nisip cat vezi cu ochii.fara copaci,fara apa..fara nimic si in acelasi timp asa de captivant.
Cu capul infasurat intr-un batic arabesc,alb negru,cu fata arsa de soare si buzele sarate ma simteam cea mai frumoasa femeie din lume.cea mai frumoasa si cea mai fericita.Eram regina pestilor din marea rosie,regina egiptului.Inotasem printre corali,printre pesti colorati,printre arici de mare.Intr-o apa turcoaz,intr-o lume magica parca rupta din o mie si una de nopti.
Autocarul se indrepta spre hotel.Din cand in cand,pe sosea,apareau niste posturi de control.Niste ''casute''mici din piatra,intr-o stare jalnica de degradare.Un birou rupt si murdar si un scaun..asta era mobilierul .Unul sau mai multi "paznici" cu arme priveau masinile care treceau.In autobuz era liniste.De-o parte si de alta a soselei se conturau,din loc in loc,viitoare complexe hoteliere..Se construia o lume noua !Muncitorii,in haine traditionale..cenusii din cap pana in picioare..carau fiare enorme..bucati de materiale.Totul se derula sub ochii mei ca intr-un film documentar.La un moment dat ,pe marginea soselei ,am vazut doi copilasi.Doi baietei,pana in 10 ani,imbracati in ''rochiile'' acelea lungi ,caracteristice portului arab.Stateau cuminti,inghesuiti unul in altul,si priveau turistii.Ochii lor mari m-au patruns in suflet.Sarmanii de ei..nu stiu de minimax,de oua cu surprize..de petreceri in trenulet..de clovni.Se uitau la noi ca la a 8-a minune..
Imi este dor de egipt si mi-am promis ca ma voi intoarce acolo.sunt multe lucruri pe care nu le-am vazut.Imi este dor de Marea Rosie.Vreau sa fiu iarasi regina egiptului,asa cum ma strigau ei,oamenii atat de primitori pe care i-am intalnit acolo.

striga ploaia,iubito!

Iubito,te rog,striga ploaia
Si spune-i sa cada mai tare.
Deschide, iubito ,fereastr!
Fereastra albastra a camerei tale.
Si frigul lasa-l sa intre
Frigul amar,de toamna tarzie.
Hai pleaca iubito,si usa incuie.
Incui-o si vino la mine!
Promit ca de mana te-oi tine,
Promit c-am sa tac;prima data!
Hai vino iubito la mine..
Mai spune-mi povestea o data!

blue

Blue este furnica mea.Nu este o furnica adevarata,este o furnica de jucarie,dar este furnica mea.O cheama asa pentru ca este..albastra...
Ieri,furnica mea "de calatorie'' ,m-a certat.Am uitat sa va spun ca ea a fost insotitoarea mea in toate calatoriile mele mai importante.Statea cuminte invaliza,intre haine ,cosmetice si ciocolata..Cand ajungeam la destinatie iesea curioasa si isi lua locul ei pe noptiera de langa pat..
Ieri,in timp ce faceam curat intr-un morman de jucarii,am gasit-o pe ea,pe Blue.a privit cu ochii ei mari,albastri desigur,si parca ma intreba daca am uitat-o.''Sunt doar o jucarie intr-un sac de jucarii?''
Cred ca a trecut ceva de la ultima ei calatorie.Biata furnica a ramas acasa,intre masinute,ursuleti si alte ''necuvantatoare''.
Noua,oamenilor mari,ne lipsesc jucariile.Dar nu ne dam seama de asta..nu avem timp!Ne grabim mereu su uitam ca undeva,candva ,au fost niste copii care purtau numele noastre.

Stau in birou ,cu o carte de neurologie in fata si cu o cafea intr-o cana cu pisici negre.Cred ca am citit pagina asta de 2 ori dar...nu am retinut nimic.Gandurile imi zboara aiurea.Mi-am amintit de o dedicatie primita pe prima pagina a unei carti de versuri.Dedicatie din partea autorului:"pentru un trandafir pe care l-am vazut plangand" .Eram intr-un moment greu al vietii mele.Lansam o carte de versuri scrise de sora mea.Numai ca ,ea nu era cu noi.Ne privea de sus,dintre ingeri(Vreau sa cred ca ingerii exista)
Cum mai zboara timpul..
Suna telefonul..ma duc sa raspund..O voce feminina turuie ceva..un nume..o firma un sondaj..Incerc sa o intrerup,ii spun ca nu ne intereseaza..Ma contrazice..Imi spune ca ar vrea sa vorbeasca cu o persoana de sex masculin cu vrasta cuprinsa intre..Da ..si eu as vrea sa vorbesc cu Lenny Kravitz..50 %rezolvat(eu vreau)..
Of..ce faceam??! A..invatam la neurologie..
Cred ca pisicile negre de pe cana mea sunt de vina!

Dor de mine

Imi este dor de mine! Da..stiu ca suna foarte ciudat,poate narcisist intr-un fel.Dar nu este de loc asa..pur si simplu imi este dor de mine.
Totul in jurul meu curge prea repede,mereu este de facut ceva,de multumit pe cineva.Gandurile mele sunt inghesuite intr-un colt,s-au lipit de pertele mintii mele ,ferindu-se din calea "problemelor'':trebuie sa fac asta si asta,trebuie sa ajung acolo azi,aoleu ,asta trebuia sa o rezolv de ieri..etc.Saracele mele ganduri cum sa indrazneasca sa umble liber,ca altadata pe culoarul mintii mele..? Ar trebui sa fac un program,un fel de semaforizare! In ritmul asta al secolului vitezei..mi se face dor de mine! Asa ca ,azi,am sa pun stop problemelor cotidiene si voi lasa libere gandurile!Sa mai citesc si eu o carte de placere nu pentru ca-mi trebuie ,sa mai scot ''vopselurile''mele dragi si sa ma joc cu culorile..
Poate am sa scriu o poveste frumoasa pentru copii mari..sau poate pur si simplu am sa stau si sa privesc masinile cum trec grabite pe sub fereastra mea!
Timpul asta zboara ,precum calul lui fat frumos,ca gandul si ca vantul.Copii din ziua de azi cresc intr-un an cat cei de odinioara in sapte ani!Azi toata lumea se grabeste.Nu mai e timp si loc pentru filosofie...
Dar unde ne grabim asa!? Eu,azi,imi voi ascunde ceasul intr-un sertar..Ce o sa se intample daca azi merg si eu mai incet? Asa cum mergeam cand eram copil...balabanind ghiozdanul intr-o mana.Ma mai opream sa mangai o pisica la un colt de strada,mai culegeam o floare de traista ciobanului ..mai suflam intr-o papadie irascibila si pufoasa!
Acum ma duc! Am intalnire cu mine si nu vreau sa ma las sa astept!

aproape 2

...este aproape 2 aprilie am vrut sa spun..Nu imi este somn..si de aceea mi-am facut o cafea tare! Cred ca functionez dupa ora de iarna..
Am pe birou o vaza mare din care ma privesc ,rosii de emotie ,11 garoafe.Cateva au inflorit de-a binelea,majoritatea sunt inca boboci.Le privesc si eu..Frunzele lor rasucite imi fac pofta sa-mi rasucesc pe deget o suvita de par..
Parca si vad catedra ...acoperita cu o fata de ..catedra ..cred..(ca doar nu este o fata de masa!!).Pe catedra o vaza albastra si in vaza...nelipsitele garoafe.Pai..garoafele erau de baza!Impachetate frumos in hartie..prinsa cu bolduri .Si eu,in banca,pe randul de la fereastra.Nu pot preciza in ce banca pentru ca ,efectiv ,nu ma hotarasc in care scoala ,din cele 4 in care am invatat pana in clasa a IX-a,sa ma ''intorc''.Mereu am stat pe randul de la fereastra...mereu pe catedra era o vaza...in care, de multe ori ,erau garoafe!
Garoafe primeam si de ziua mea...de la colegii invitati la PETRECERE.Si tot garoafe ,de data asta presate,gaseam prin dictionare sau alte carti mai ''grele''.
Acum ..foarte rar mai primesc garoafe.S-au demodat..Eu le-am primit de la o doamna in varsta.
Este ora 22.30...Nu imi este somn..si de fapt cred ca nici nu vreau sa dorm.Am terminat si cafeaua..(promit ca nu-mi mai torn alta...)Cred ca ma duc sa citesc ceva..sau poate gasesc vreo discutie interesanta la televizor.Maine este o zi speciala...
Mie cu siguranta imi va fi somn!

Realitate

In spatele celor doua coline era realitatea lor din fiecare noapte.Realitatea marii,a nisipului luminat de razele de luna si a lor.In linistea fiecarei nopti,in spatele celor doua coline,lumea se rezuma la ei doi.Fara intrebari,fara reguli,fara trecut.Cuvintele erau putine,sarutarile multe.Nu era nevoie de cuvinte .Sufletele comunica si fara cuvinte.In imbratisarea lor isi auzeau sufletele,isi auzeau inimile batand si era suficient.Nimic din banalitatea lumii nu se regasea aici,nici aparente false ,nimic din tiparele mondenitatii.Totul se rezuma la esnta lucrurilor,la adevarul simturilor,cel din sarutul ce nu minte..si atat!

Dar cand zorile se pregateau sa apara ,totul se reimpartea la doi.Fiecare isi relua viata si realitatea sa.
Ma gandeam intr-o noapte din aceea sa nu ma mai desprind din imbratisare inainte de ivirea zorilor.As fi vrut sa raman asa,sa astept dimineata.Dar, cu cateva clipe innainte ca lumina sa apara,am luat-o la fuga.Nu as fi putut accepta refuzul soarelui.Nu puteam sa pierd tot pentru ceva ce ar fi fost transformat in banalitate la lumina zilei.Am fugit cu gustul sarutului pe buze.

In urma ei,am ramas parca invaluit in liniste.Daca nu ar fi plecat ea,cu siguranta as fi fost acela care ar fi rupt sarutul si ar fi luat-o la fuga.Realitatea din noapte nu parea a fi compatibila cu lumea.Locul ei ramanea coltul acela de plaja, din spatele celor doua coline.