mi-e dor

Imi este dor de o lume mai blanda
De oameni mai blanzi
Ce stiu sa zambeasca
Sa-si toarne dimineata cafeaua
intr-o ceasca cu flori
iar pe fundul cestii
zatul s-arate vreme alba!
Imi este dor de muzica blanda
Suflete cantate in cuvinte moi
Cuvinte rotunde,fara colturi
sa alunece usor,sa nu zgarie!
Imi este dor sa rad cu gura plina
Sa mai primesc din cand in cand scrisori cu miez
Nu doar cuvinte insirate sec
in alb si negru si delete.
Imi este dor de  tarana
si nu de praf.
Imi este dor de mare
si nu de apa.
Imi este dor de tine
de el,si ea si toti ce m-au uitat.
Vreau globuri invelite-n staniol,
vreau o castana lucitoare.
Vreau sa-mi atarn de amintiri un leagan
si sa zbor!

Imi este dor de o lume mai blanda
De oameni care-si spun si la -nserare rugaciunea
nu doar cand vor ceva la inceput de drum.
Sa aruncam cu pietre stim cu totii
Sa reprosam,sa injuram si
sa scuipam
Am uitat roseata obrajilor nevinovati,
Am uitat de lacrimile nestiute,
Stim doar de masti
spectacole cu miza.
si nu mai stim sa radem cum radeam
cu ras ce zdruncina fiinta nu corzile vocale

Imi e dor de oameni,nu de lume!
Si-am s-o stropesc cu apa pana-nvie!

fragment

     Sprijinit in cot,pe coltul mesei din bucatarie visa departe.Langa el,pe musamaua verde cu frunze zimtate,tronau doua scrumiere pline ,vreo patru pahare manjite si multe faramituri.Privea in gol pe fereastra si din cand in cand,isi trecea dosul palmei pe deasupra buzei superioare indepartand sudoarea brobonita a unei zile de vara la etajul patru .
     -Ai vazut scrumiera?
    Femeia statea in cadrul usii .Sanii ii atarnau greu,framantati si inghesuiti intr-un sutien negru.Multa carne prea alba ingramadita in cupele subtiate ale materialului.
     -Mersi! raspunse si se repezi sa ia scrumiera intinsa .
 A iesit din bucatarie lasand in urma ei mirosul tutunului si privirea dusa a lui.
De afara se auzea larma soselei.Din camera alaturata vocea femeii albe facea din cand in cand pauze apasate (  tragea din tigara) Ii si vedea pacanitul buzelor groase,si pleoapele usor stranse.
   Era o vreme cand ii saruta gura minute in sir,o cauta si in somn ,ii cauta rasuflarea si ii adulmeca ceafa dimineata.Era o vreme cand,trantit in pat,o privea cum se imbraca grabita,cum alearga de colo pana colo si cum ii tresalta carnea in urma miscarilor bruste.O privea si ii  asculta vocea care mereu intreba,raspundea ,rastalmacea..O iubea!
 Ceva se intamplase intre timp .Carnea aceea devenise prea multa,prea alba Vocea devenise tafnoasa,revendicativa,groasa,rece.Buzele numai cereau sarutari.cereau doar fum .
Nu o mai voia.Ii era scarba de el si de gandurile lui.Ii era teama sa le recunoasca pana la capat si era ingrozit de faptul ca ea..EA nici nu realiza la ce se gandeste el.Si nici nu trecuse prea multa vreme de cand o iubea!
     

sufar ..de nuferi!

Ma bantuie, inca din copilarie,imaginea unui barbat iesind din apa cu un buchet de nuferi pentru o ea.Era un film rusesc,parca..daca nu ma insel ceva cu Bogumil!Asa il chema pe eroul masculin..sau asa imi amintesc.Avea barba.Secventa ce m-a marcat il reprezenta pe el cum iesea,siroind de apa,cu niste nuferi pentru o ea..cu palarie cu boruri largi.
   De atunci visez sa primesc un buchet de nuferi..fie ei si cumparati de la piata si nu smulsi direct din sufletul lacului..
    inca nu s-a intamplat..si sufar de nuferi!

bani de inmormantare

absentez de ceva vreme(nu ca ar fi observat cineva ;) ) Si nu din lipsa de imaginatie sau timp.Pur si simplu din multa,prea multa lehamite de urat.Urat,aproape grotesc.
    Pur si simplu sunt blocata,oripilata,scarbita de ceea ce ne inconjoara!
Parca si ploaia ar vrea sa spele dar ,oricat ar curge,este insuficienta.
As trage tara asta de par si as scoate-o desculta in ploaie!Sa-si spovedeasca talpile.
I-as trage de la gat lanturile cu zale groase,i-as smulge genele inegrite si false ,unghiile mult prea lungi ,extensiile decolorate.I-as da jos tricourile mulate,pietricelele asa zis pretioase,ciorapii plasa,tocurile roz.
As lasa-o dezbracata in ploaie sa o curete de coaja de grotesc ce o acopera.Sa stea acolo pana va simti mirosul de curat,pana isi va aminti de Eminescu.Pana isi va aminti sa vorbeasca si sa cante curat,pana va recunoaste literele trebuiesc puse in alta ordine .Pana va intelege ca ea,tara asta,nu este asa.
Pana isi va repara gardurile cazute,pana isi va arunca gunoiul la Gunoi si nu pe geamul bolizilor de lux.Pana va pricepe ca mainile patate ale batranilor sunt batatorite de munca si ochii lor numai au lacrimi de prea multa suferinta.Ei ,asa cum au putut,mai bine sau mai rau,au construit tara asta.Cei de astazi doar o fura,ii smulg si cerceii din urechi in timp ce ea,tara,sta sa moara.Ambulanta intarzie sa vina..oamenii de astazi trec nepasatori la suferinta ei.Au buzunarit-o si acum strang bani de inmormantare.De unde? de la noi toti..
 Sa ploua mult si tare! Imi este teama insa ca nu va fi de ajuns..
As vrea sa pot asculta muzica..dar imi e mult prea scarba.Si jale.

Carne de scoica

 Carne de scoica.
 Smulsa dintre palmele de calcar
 Viseaza s-ajunga la soare.
  Sange.doua picaturi.
  Nisip prea mult si ud.
  Ciocul inchis duce carnea spre cer.
  Carnea viseaza lumina.
   Aripile bat.Cerul e-aproape!
  

  O clipa mai tarziu si carnea cade!
  Cerul ramane departe
  Lumina usuca bucata de carne.
 

    Imi simt sufletul carne de scoica.

lumi paralele

         Cu obrazul lipit de geamul masinii ,isi rasucea ochii in toate directiile.Caciula cu urechile lasate era roasa si murdara.Ii era mica si lasa sa se vada un par cleios si incalcit.Isi contorsiona limba si si-o lipi de geamul aburit,descriind rotocoale ude.
         Inauntrul masinii era cald.Mirosea a paine.Pe scaunul din dreapta o fata .Ochii ei priveau fix in fata,prin parbriz..Afara ningea.Des.Fata zambea.
          Isi schimba obrazul,lipindu-l acum pe dreptul.Barba ''impungea''sticla deja incalzita.Se retrase apoi brusc,isi aranja geaca cu miscari rapide si verticale.Isi trase caciula mai bine peste urechi,apoi se razgandi  si si-o scoase,arucand-o pe trotuar.Se apropie din nou de geam si incepu sa-l loveasca usor cu degetul aratator.Isi lipi buzele de sticla ,turtindu-si nasul.
          Zgomotul o facu sa tresara.oare ce sa fi fost?Ce frumoasa era melodia de la radio:"promit ca nu te voi uita/si daca n-ai sa fii cu
mine.."Intinse mana spre geam si isi lipi palma de el.
          
   Ningea.Alb.Un nebun dansa pe trotuar.Intr-o masina o fata oarba asculta muzica.
   ''Si daca n-ai sa fii  cu mine/vei exista in viata mea/si-am sa ma rog sa-ti fie bine!''

priviri

Sunt priviri care cauta,priviri care simt,priviri care cer.Sunt priviri care te gasesc fara cuvinte si nu te lasa sa nu le vezi.Te patrund adanc,de fata cu toata lumea din jur,ca si cum nimeni numai conteaza.Cu sufletul bine infasurat in jurul privirii,cu rasuflarea impinsa in afara,cu inima oprita din bataie.
 Priviri fara nume,fara voce,fara trecut si mai mult ca sigur fara viitor.Sunt numai prezent,voluptate,miez,adanc,inima emotie  tremur.Sunt     numai  raspunsuri,rasuflare,dezlantuire.Sunt egoiste pana in maduva oaselor si te cer numai pentru ele.Acum,cu totul,fara motiv.Sunt indraznete,nerusinate,aluzive.Le auzi cum te cheama din multime si te intorci fix in plinul lor.
Ramai acolo fara sa sti de ce,fara sa-ti pese de ce,fara sa vrei sa pleci.Le primesti inauntrul tau,le chemi,le implori sa mai stea.Le asteptai.Acum le primesti.Le raspunzi,le intrebi,te razgandesti,le accepti.
 Sunt priviri ce vad inauntrul,sunt priviri ce gasesc ritmul corzilor sufletesti.Raman agatate de ele si se leagana impreuna.Te fac sa rosesti, sa-ti invarti o suvita  de par,sa-ti simti palmele reci si rasuflarea calda.

Cand dispar..ramai secat,gol,plans,mut,ologit,inchis.Simti sufletul leagan gol ce scartaie amar.Toti ceilalti sunt prea multi,prea zgomotosi,prea aproape.Nu-i mai vrei,ei te vor.Ii alungi,le inchizi,ii amani,le spui ca esti plecat.inauntru!Insista un pic..nu vor sa fie refuzati.Apoi rad..si pleaca in afara.
    Sunt priviri care dor cand nu-s.Privirile lui.Uui om fara nume,fara voce,fara trecut.

   

Marea Alba