Erai frumos cand nu spuneai nimic.Eu iti puneam cuvinte pe buze si apoi le ascultam de sute de ori.Nu-ti stiam vocea dar mi-o imaginasem construita din t-uri lungi si e-uri dulci.Nu-ti vazusem mainile de aproape si nu-ti stiam conturul degetelor.
Te simteam ca pe o camera calda in care intri direct de afara intr-o noapte de iarna.Imi puteam scoate cizmele ude,haina grea si fularul prea strans .Tu ma certai ca nu port caciula iar eu iti spuneam sa-ti pui sosete.Radeam amandoi iar tu-mi incalzeai genunchii in palmele tale.Mancam nuci iar eu priveam pe fereastra.
Azi te voi cunoaste in sfarsit!Am emotii.Abia astept sa-ti aud vocea .Uite ca ai venit..ma duc sa-ti deschid!
Ai plecat..in sfarsit!Am deschis fereastra in urma ta.de fapt in urma unui barbat oarecare.Sti..avea asa o voce urata,iar mainile lui cu siguranta nu mi-ar fi recunoscut forma genunchilor.Nu stia cuvintele pe care le auzisem de atatea ori de la tine.Nici macar unul!Radea mult si se credea frumos.I-am spus sa nu mai vina!
afara a inceput sa ninga.
7 comentarii:
eu văd ninsoare ca pe un început...
postarea asta m-a dus cu gândul la cât de mult se schimbă oamenii pe care avem senzația că îi cunoaștem așa de bine..
asta era si ideea mea:)
Off topic: te intereseaza un link exchange?
Ninsoare... doamne ce dor imi e de alb!
da..albul e din ce in ce mai putin!
cred ca vorbeai de ninsoare metaforic,nu?despre albul care dipsare pe zi ce trece....:-??
da,metaforic vorbeam.
Trimiteți un comentariu