o fapta buna

Acum vreo cateva zile am ajutat un fluture rosu sa-si regaseasca drumul.Dadea din aripi neputincios si nu intelegea de ce nu poate inainta.Probabil ca ,pentru el,fereastra murdara ce-i bloca zborul nu exista..Nu o percepea ca pe un obstacol.Stia doar ca ,desi pastreaza aceasi bataie a aripilor ,acestea nu-l asculta.Initial l-am privit cateva secunde si..mi-am amintit de vremea insectarelor din copilarie.Apoi ,m-am ridicat pe varfuri,mi-am focalizat privirea pe tinta rosie si l-am prins de aripi.Aceleasi miscari din copilarie ..nu le uitasem desi a trecut mult timp de atunci.Numai ca ,acum,in loc sa-l tintuiesc nemiloasa cu un bold argintiu,i-am redat zborul.Eram fericita de-a dreptul,parca facusem o minune! Nu am spus nimanui..nu stiam cum..si nu era momentul!De cate ori m-o fi luat si pe mine cineva de ''aripi'' ..de cate ori varful vreunui''bold''nu o fi sfredelit bataia ''aripilor ''mele..Cine stie..??
Oricum eram tare multumita si mandra de mine.Ma tot gandeam ca ar trebui sa fac mai des fapte bune.Am vrut sa dau cateva telefoane,unor persoane dragi,pe care nu le mai auzisem de ceva vreme..si sa le spun ca imi era dor de ele.Dar..vesnicul dar..efectiv nu am reusit sa fac acest lucru.Ori aparea ceva neprevazut,ori nu era ora potrivita si tot asa.
oricum aveam in minte ideea ca vreau sa fac ceva bun,frumos..
A sunat cineva la usa.Am deschis.In fata mea doi ochi negri,o femeie maruntica cu o expresie blajina.Era ponosit imbracata,cenusie si un pic adusa de spate.Cred ca era foarte tanara..desi nu arata.''Ajutati o mama a doi copii.."mi-a spus cu o voce disperata.Sincera sa fiu,nu prea deschid usa persoanelor necunoscute.Si chiar daca se intampla sa o deschid..o inchid la fel de repede,fara sa ascult nici o vorba.Acum..ma uitam surprinsa la faptura din fata mea,la mainile ei asezate cuminti pe langa corp,la ochii ei incercanati dar frumosi.''stai putin'' ,i-am zis,am incuiat usa si am scos 5 lei din geanta.M-am reintors si i-am intins banii"poftim'' A inceput sa-mi multumeasca,sa zica ceva de Dumnezeu..binecuvantare..Nu auzeam nimic,i-am spus larevedere si am inchis!Oare o asteptam?a fost o simpla coincidenta?nu stiu.Poate s-a dus in prima alimentara si si-a luat de baut..poate da banii aia altcuiva...poate nu vrea pur si simplu sa munceasca...nu stiu...Dar poate are doi copii acasa...si nu are cu ce sa-i hranesca...poate nu are o casa..poate cineva o bate...poate plange in fiecare noapte..poate a avut si ea vise..o fi iubit..Nu stiu...
N-as vrea sa ajung vreodata sa fiu in locul ei...nu stiu ce as face..si nici nu vreau sa-mi imaginez!
Dar pretuiesc mai mult ceea ce am..