chipul din oglinda

Si-a apropiat fata de oglinda din baie.Printre aburii ignoranti atrasi de sticla rece a oglinzii isi vedea chipul.Era chipul lui,acelasi pe care-l vedea in fiecare zi si totusi atat de altul fata de ziua dintai.Oricum nu-si amintea de ziua aceea si nici macar in pozele alb negru din albumul de familie nu se recunostea.Ceilalti spuneau ca e el si el ii credea.El cu Mos Craciun,el speriat si mic langa o caprioara impaiata cu ochi galbeni de sticla,el in clasa intai,tot el marinar la plaja etc.
Acum se privea fix si din ce in ce mai aproape.Deodata privea un chip de barbat,cu ochi verzi,cu sprancene arcuite curajos de mult .Vazu niste cearcane vinetii ,niste buze cu striatii foarte fine ce formau desene necunoscute.Il privea pe barbatul din fata lui fara retinere.Acesta nu parea sa-l fi observat.Isi incrunta sprancenele incercand sa le uneasca deasupra nasului,apoi zambi dezvelind niste dinti destul de albi.Deci asta vedeau ceilalti cand il priveau pe el...Interesant ca el era privat de imaginea chipului lui.De chipul sau razand,de chipul sau strigand de nervi,fluierand vreo melodie stupida in timp ce-si prajea cartofi.Habar nu avea cum arata cand doarme,cum arata cand plange,cand face dragoste sau cum plange cand face dragoste.Nu-si stia chipul cand priveste chipul ei,cand citeste afurisitul de horoscop din ziar,cand asteapta metroul sau cand fuge.
Dintre toti el se cunostea cel mai putin.Cel putin din exterior.Nici macar propria lui voce nu si-o stiaPentru ca vocea lui ajungea distorsionata la urechile lui,transmisa prin propriilelui oase. Nu stia cum rade,cum canta,cum minte,cum merge,cum miroase.
Chipul din oglinda era el..acelasi in fiecare zi si atat de diferit azi fata de ziua dintai.